Afectaţi grav de pandemie de aproape doi ani încoace, autorii și artiștii mai primesc o lovitură, de această dată din partea statului român. Potrivit
Afectaţi grav de pandemie de aproape doi ani încoace, autorii și artiștii mai primesc o lovitură, de această dată din partea statului român. Potrivit unui proiect de lege, inițiat de Guvernul României și pentru care a depus amendamente în Senat vicepreședintele Senatului, dna. Alina Gorghiu, banii din drepturile de autor nu vor mai ajunge la autori și artiști, așa cum se întâmpla până acum.
Dacă se implementează legea în forma propusă la Senat, 70% din acești bani ai autorilor vor fi preluți de către un fond de Stat, Fondul Cultural Național.
Inițiativa, care aduce modificări Legii 8/ 1996, a trecut deja de Senat și este la Camera Deputaților. Ea urmează să fie dezbătută în Comisia de Cultură în data de 06 decembrie 2021. Pentru autori și artiști se conturează un scenariu care le dă fiori: se tem că vor rămâne fără banii lor, mai ales că au avut și încă mai au pierderi foarte mari din cauza contextului pandemic.
AUTORII ȘI ARTIȘTII AU IEȘIT ÎN STRADĂ ȘI ANUNȚĂ ȘI ALTE
PROTESTE
În urmă cu câteva zile, zeci de nume consacrate ale muzicii românești, printre care Horia Moculescu, Liviu Teodorescu, Kamara și Mihai Georgescu au ieșit în stradă să protesteze față de această inițiativă. Autorii și artiștii acuză că măsura va aduce în proprietatea statului un drept privat, acțiune fără precedent. Nici în perioada comunistă nu au fost naționalizate sume din drepturi de autor!
De asemenea, autorii reclamă că nu au fost chemați la consultări la Senat: nici ei, nici organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA, care îi reprezintă, având în vedere că veniturilor lor din drepturile de autor se vor reduce dramatic: „Am participat într-un grup de lucru, la nivelul Ministerului Culturii, pe implementare Directive-online. Amendamentul doamnei senator Alina Gorghiu a fost depus la Senat, la Comisia de Cultură, unde nu am fost invitați, cu toate că am cerut acest lucru.”, susțin reprezentanții UCMR-ADA, organism acreditat să gestioneze drepturile de autor în domeniul muzical pe teritoriul Romaniei.
Deja, în intervențiile lor televizate, mai mulți artiști au declarat că sunt pregătiți să iasă din nou în stradă, în manifestații ample, ca să lupte pentru ceea ce le aparține: DREPTUL DE AUTOR și, implicit, pentru ca amendamentul depus la Senat de catre dna. Alina Gorghiu de modificare a art. 169, alin. 3 din Legea 8/1996 să nu fie adoptat.
MII DE SEMNĂTURI, ÎNTR-O PETIȚIE ONLINE
În plus, o petiție online prin care se solicită Parlamentului României să nu fie confiscate aceste drepturi de autor a fost semnată deja de aproape 3 mii de compozitori, cantautori, regizori, scenariști, realizatori de televiziune, producători, actori sau scriitori: „Solicităm ca sumele să revină autorilor ca și până acum, potrivit regulilor stabilite în Adunările Generale ale organismelor de gestiune colectivă. (…) Convenția Europeană a Drepturilor Omului şi Convenţia de la Berna – şi Directiva de Gestiune Colectivă–26/2014 interzic expropierea sau confiscarea drepturilor de proprietate intelectuală”, se arată în motivarea petiției.
Doamna Ana Achim, Managerul General al UCMR-ADA a transmis într-o postare pe Facebook-ul UCMR-ADA că: „Transferul unor remunerații către bugetul public al Fondului Cultural Național reprezintă o veritabilă confiscare a acestora și încalcă articolul 44 și articolul 56 din Constituția României și ar reprezenta un veritabil regres al democrației, dacă legea va fi adoptată în forma propusă la Senat.”
DEMERS ROMÂNESC CU SUSȚINERE INTERNAȚIONALĂ
Demersul autorilor români de a stopa tentativa de naționalizare a drepturilor de proprietate intelectuală este sprijinit de Confederația Internațională a Societăților de Autori și Compozitori (CISAC), care reprezintă interesele a peste 4 milioane de creatori din 120 de țări, dar și de GESAC, care reprezintă societățile de autori din Europa. Ambele organisme au trimis scrisori de protest președinților celor două camere ale Parlamentului României: „Suntem foarte îngrijorați de faptul că modificarea articolului 169, alineatul 3 din Legea drepturilor de autor discutată în Parlamentul României, dacă va fi adoptată, va avea un impact negativ asupra autorilor și titularilor de drepturi, în contradicție cu litera și spiritul Directivei Europene privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe.”
Și alte organisme de gestiune colectivă, dar și asociații din România protestează față de posibila naționalizare a drepturilor de autor și a celor conexe, iar artiștii și autorii solicită să fie invitați la Camera Deputaților în comisii pentru anularea amendamentului depus la Senat de către dna. senator Alina Gorghiu.
Autorii și artiștii au acum nevoie de susținere, ca să se asigure că nu le vor fi încălcate drepturile de autor și conexe și speră că a patra putere în stat, mass-media, le va face vocile auzite și în continuare. Artiștii sunt dispuși să își strige public disperarea și dezacordul față de acest proiect, prin intermediul oricărei televiziuni care le va facilita acest lucru!
Date de contact
E-mail: ada@ucmr-ada.ro
Telefon: 021/316.79.60,
COMMENTS