Băuturile care nu trebuie să îţi lipsească de la o nuntă în 2023!

Băuturile care nu trebuie să îţi lipsească de la o nuntă în 2023!

Gusturile nu se discută, aşa se spune, dar cu toţii putem conveni asupra faptului că puţină tărie e pe placul oricui, mai ales când în program apare o petrecere. La nunţi, cele mai importante evenimente dintre toate, băuturile au, cu siguranţă, locul lor aparte. Ce trebuie să ştiţi despre alegerea lor, pentru a mulţumi toţi invitaţii, aflaţi de la specialiştii Royal Palace Ballroom, numită recent “Locaţia de nunţi a anului 2023”!

În ce ordine serveşti licorile delicioase?

Începeţi prin a pune pe listă băuturile care nu trebuie, sub nicio formă, să lipsească de la distracţia voastră! Veţi vrea să împăcaţi toate gusturile şi să aveţi cu ce să serviţi invitaţii de toate vârstele, aşadar nu uitaţi de băuturile răcoritoare cu şi fără acid, de apa plată şi minerală, de şampania şi de vinul spumant, de vinul roşu şi de cel alb, de cafea, precum şi de băuturile spirtoase! Desigur, lista mai poate suferi modificări, dar mergeţi pe premisa că niciodată băutura nu va fi prea multă.

 „La fel de important precum este să vă asiguraţi că aveţi aceste băuturi este şi ordinea servirii lor. Şampania şi vinurile spumante vor fi oferite invitaţilor la întâmpinare. Vinurile albe şi vinurile roşii, ulterior. Digestivul va fi servit imediat după consumarea preparatelor. Băuturile răcoritoare pot fi servite, din plăcere sau la nevoie, oricând.”

(Echipa Royal Palace Ballroom)

 

Desigur, de la o generaţie la alta există diferenţe de gust, aşadar alegerea băuturilor ar putea ţine cont şi de vârsta invitaţilor. În general, tinerii preferă băuturi precum cele spirtoase, iar persoanele trecute de prima tinereţe, băuturile tradiţionale ca vişinata şi ţuica, laolaltă cu vinul. Dacă aveţi şi mulţi copii, printre invitaţi, ar trebui să vă pregătiţi cu multe siropuri şi sucuri fresh, sănătoase, preparate pe loc.

Cât contează anotimpul în alegerea băuturilor?

Nu uitaţi să ţineţi seama şi de anotimpul în care organizaţi evenimentul. Deşi apare rar la nunţi, berea poate fi şi ea prezentă pe listă, atâta vreme cât petrecerea voastră are loc vara, atunci când temperaturile sunt toride, iar invitaţii vor simţi nevoia să se răcorească.

 Vinurile rose şi cele albe iau locul vinului roşu în anotimpul cald. Şampania este şi ea preferată vara. Iarna, în schimb, orientaţi-vă către tării, către cocktail-uri alcoolice calde, dar şi către băuturile de sezon, cu aromă de sărbătoare, ca ciocolata caldă sau lichiorul de ouă.

(Echipa Royal Palace Ballroom)

Şi pentru că una dintre dilemele mirilor este câtă băutură să cumpere, aflaţi că, în general, un invitat consumă un litru de apă, 1, 2 cafele şi mai puţine băuturi alcoolice: jumătate de litru de suc, cam 2, 3 pahare de vin şi până la 250 de mililitri de tărie.

Situat la un pas Capitală, Royal Palace Ballroom beneficiază de o sală spectaculoasă, dar şi de o grădină cu piscină, pentru cele mai frumoase petreceri, organizate în orice anotimp. Găsiţi localul exclusivist  pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov, dar şi pe site-ul oficial:  https://royalpalaceballroom.ro/ şi pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/

Pentru informaţii suplimentare, puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa: office.royalpalace@gmail.com

COMMENTS

DISQUS: 0