Odată cu începerea unei noi decade, trendurile în materie de frumusețe și modă se schimbă sau se reinventează. Operațiile de augmentare mamară au deve
Odată cu începerea unei noi decade, trendurile în materie de frumusețe și modă se schimbă sau se reinventează. Operațiile de augmentare mamară au devenit o procedura la ordinea zilei, însă cele mai importante aspecte precum tipul de implant și poziționarea acestora continuă să fie trecute cu vederea. De aceea, informarea și discuția cu medicul pot remedia aceste situații.
„Când o pacientă își dorește un bust mai generos, se prezintă în fața medicului specialist cu multe speranțe și așteptări. În cele mai multe cazuri, implantele se vor a fi cât mai mari, dar totuși să pară naturale, ceea ce deseori este un antagonism”, susține medicul specialist în chirurgie estetică, dr. Călin Doboș. „Doar că pacienta trebuie să știe că tipul, dar mai ales mărimea implantului pe care îl alege sunt determinate de mărimea toracelui, fizionomia corpului, cantitatea de țesut mamar și mărimea cupei pe care o vrea”.
Implanturile mamare cu gaz
„Tehnologia evoluează, așa că acum au apărut implanturi care sunt mult mai ușoare și conțin particule de burosilicat care duc la o greutate cu o treime mai mică decât cele obsinuite. Asta face ca sânul să nu se mai lase”, a spus dr. Călin Doboș. „Volumul este același, dar greutatea este mult mai mică”, a mai adăugat acesta.
În acest sens, procedura de intervenție, fermitatea obținută a sânului și calitatea sunt similare cu a celorlate tipuri de implanturi cunoscute pe piață, datorită gelului coeziv siliconic din compoziție. Diferența majoră este dată de stabilitatea rezultatului, fiind cu o treime mai ușoară. Într-un implant clasic, sânul va tinde să coboare mai repede, iar dacă volumul este mare și siliconul este greu, există riscul ca organismul să vindece mai greu operația sau ca implantul să se rotească. În cazul implantului cu gaz s-a reușit ca aceste efecte să fie cu mult diminuate, mulțumită acestei compoziții revoluționare, fără efecte adverse.
Acest tip de implant este deja testat în multe țări din lume și este disponibil și în cabinetul dr. chirurg estetician Călin Dobos.
Pentru mai multe detalii și programări – http://drdoboscalin.ro
COMMENTS