Greşeli înainte de nuntă

Greşeli înainte de nuntă

Planificarea nunţii este un proces stresant, o spun toţi mirii şi o repetăm şi noi. Orchestrarea unui eveniment atât de important presupune luarea a s

Planificarea nunţii este un proces stresant, o spun toţi mirii şi o repetăm şi noi. Orchestrarea unui eveniment atât de important presupune luarea a sute de decizii, într-un timp relativ scurt. Cu toate acestea, nu trebuie să uitaţi că vă aşteaptă o petrecere unică în viaţă, de care nu vă puteţi bucura pe deplin, dacă treceţi prin luni întregi de tracasare. Consilierii de la Royal Palace Ballroom, Top Wedding Location, potrivit Galei Health, Beauty and Lifestyle, vă împărtăşesc ce greşeli fac cuplurile în mod regulat, pentru ca voi să le evitaţi şi să vă bucuraţi la maximum de unul dintre cele mai speciale momente ale vieţii în doi.

Greşeli înainte de nuntă: Nu vă bucuraţi din plin de organizarea evenimentului

Chiar dacă aveţi de trăit luni întregi de planificări minuţioase, nu lăsaţi acest lucru să vă provoace un stres suplimentar. Există mulţi miri care, prinşi în vâltoarea deciziilor, uită că traversează un moment unic şi cu totul special în viaţa de cuplu, şi anume organizarea nunţii în sine. Procesul vă poate consolida şi mai mult relaţia şi vă poate face să vă daţi seama câte lucruri aveţi în comun, pe lângă ceea ce ştiaţi deja unul despre celălalt.

„Dacă aţi ales deja locul de vis şi vă bucuraţi şi de sprijinul unui wedding planner, consideraţi petrecerea deja aranjată! Şi de urcuşuri, şi de coborâşuri ar trebui să vă bucuraţi împreună, întrucât planificarea nunţii este întocmai ca viaţa însăşi. Peste ani, toate vor fi amintiri-cheie pentru voi. Recomandăm mirilor să ia mici pauze în procesul organizatoric, atunci când simt că stresul îi acaparează.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

Puteţi să programaţi o activitate relaxantă în doi, ca să mai detensionaţi situaţia! Pentru a evita neplăcerile, fiţi organizaţi încă din start: apelaţi la o agendă, notaţi toţi paşii şi încercaţi să abordaţi fiecare aspect pe rând şi la momentul potrivit. Nu grăbiţi ceva ce nu necesită grabă şi nici nu lăsaţi pe ultima sută de metri aspecte absolut urgente. Porniţi totul cu mentalitatea că lucraţi în doi la ceva absolut superb, care dă startul vieţii voastre împreună!

Evitaţi tendinţele

Nu uitaţi că nunta trebuie să vă spună povestea, aşadar orientaţi-vă întotdeauna către acele aspecte care chiar vă reprezintă, şi atunci când vine vorba despre culoarea-vedetă a evenimentului, şi atunci când vine vorba despre loc, şi atunci când vine vorba despre flori, meniu şi tort. Dar nu omiteţi că întotdeauna aveţi la îndemână şi tendinţele momentului, pentru inspiraţie, în cazul în care sunteţi în impas.

„Mirii au tendinţa să se panicheze uşor, în momentul în care nu mai ştiu cum să construiască această poveste frumoasă numită nuntă. Unii dintre ei sunt total împotriva tendinţelor, crezând că dacă doar preiau modele din industrie, nu mai pot avea un eveniment personalizat. Adevărul este că tendinţele ne sunt de un real folos pentru a crea un eveniment de bun gust. Şi da, chiar dacă urmărim anumite tendinţe, nu înseamnă că petrecerea nu poate fi atemporală. Ele au rolul de a ne ghida, nu de a impune o anumită direcţie.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

Astfel, tendinţele te pot chiar încuraja să creezi un eveniment puternic personalizat: ceea ce vezi pe Internet, de pildă, poate fi adaptat în funcţie de propriile voastre preferinţe, pentru a obţine ceva unic. În plus, consultarea tendinţelor din domeniu vă mai poate ajuta şi la optimizarea bugetului: moda poate sugera soluţii accesibile şi inovatoare pentru organizarea nunţii, fără a depăşi suma de care dispuneţi.

Concepeţi greşit lista cu invitaţi

O altă eroare comisă frecvent de miri este să transmită greşit numărul exact de invitaţi care vor lua parte la eveniment şi asta pentru că nu primesc la timp confirmările necesare ori pentru că, pur şi simplu, iau în considerare întreaga familie, nu fiecare membru în parte, atunci când calculează totalul.

„O parte esenţială în procesul organizatoric ţine de coordonarea spaţiului şi a meniului pentru fiecare invitat prezent. Sunt aspecte esenţiale pentru stabilirea cheltuielilor generale. Recomandăm mirilor să nu facă schimbări frecvente în lista cu invitaţi, întrucât acest lucru poate cauza confuzie şi poate complica însăşi logistica evenimentului. Lista finală ar trebui stabilită cu aproximativ 6-8 săptămâni înainte de eveniment.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

Alegerea unui număr confortabil de invitaţi ţine, în principiu, de doi factori importanţi: dorinţe personale şi resurse disponibile. În momentul în care veţi găsi un echilibru între cei doi factori, ecuaţia este deja rezolvată! În acest sens, specialiştii recomandă să evitaţi includerea pe listă a unor persoane pe care nu le cunoaşteţi atât de bine, invitarea unui număr prea mare de persoane, care ar putea duce la o experienţă mai puţin personală, precum şi omiterea unor personaje-cheie, care poate, de asemenea, să lase o impresie neplăcută.

Nu aveţi un plan de rezervă pentru zilele ploioase

O altă greşeală întâlnită la miri ţine de lipsa unui plan de rezervă, în cazul în care ziua cea mare aduce ploi abundente. Unul, doi stropi de ploaie aduc noroc, dar ce faceţi atunci când precipitaţiile nu mai contenesc, iar voi aveţi petrecerea sub cerul liber?

„Dacă apelaţi la ajutorul unui wedding planner, cu siguranţă acesta vă va propune şi un plan B pentru evenimentele organizate în aer liber. În acest sens, punem la dispoziţia mirilor un spaţiu 2 în 1 – sală tip ballroom şi grădină proprie- care îi împacă inclusiv pe mirii care nu se pot decide între cele două variante.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

O astfel de opţiune este ideală: mirii au senzaţia de nuntă în aer liber, însă în momentul unei vremi imprevizibile, pot fi siguri că evenimentul lor va continua fără probleme. Dacă totuşi ţineţi neapărat să organizaţi nunta sub cerul liber orientaţi-vă către sezonul potrivit: în lunile de vară şi la începutul toamnei şansele de precipitaţii sunt mai mici.

Royal Palace Ballroom este localul ideal pentru petreceri de neuitat! Consultanţii te invită pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov să descoperi o locaţie de evenimente care îţi pune la dispoziţie tot ce îţi doreşti. Ai la îndemână site-ul: https://royalpalaceballroom.ro/, dar şi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/ pentru detalii suplimentare. În plus, poţi apela numărul de telefon: 0748 018 018
sau poţi scrie un mail la adresa: office.royalpalace@gmail.com

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0