Protecţie pentru dantura ta: descoperă gutierele pentru bruxism!

Protecţie pentru dantura ta: descoperă gutierele pentru bruxism!

Reflex inconştient, bruxismul aduce la cabinetul dentar mai mulţi pacienţi decât te-ai gândi vreodată. Aproximativ 35% dintre români suferă din cauza

Reflex inconştient, bruxismul aduce la cabinetul dentar mai mulţi pacienţi decât te-ai gândi vreodată. Aproximativ 35% dintre români suferă din cauza scrâşnitului din dinţi, aşa cum este el cunoscut în termeni populari. Deşi ţi se poate părea un gest banal, consecinţele lui pot fi însă extrem de grave pe termen lung: bruxismul îţi pune zâmbetul în pericol! Ce soluţie simplă ai la îndemână, ca să îţi protejezi dantura, afli de la doctorul Raluca Chivu, specialist în zâmbete perfecte!

Protecţie pentru dantura ta: descoperă gutierele pentru bruxism!

Ce este bruxismul şi care îi sunt simptomele şi consecinţele?

De obicei de origine nervoasă, bruxismul este un gest de care cel mai probabil  nici măcar nu eşti conştient. Este posibil ca partenerul, în timpul somnului, să te audă şi să îţi transmită acest lucru, dar altfel este greu să realizezi că te confrunţi cu o astfel de problemă. Asta nu înseamnă însă că bruxismul este inofensiv. Vorbim totuşi despre o afecţiune, care netratată corespunzător poate duce la crăparea sau micşorarea în dimensiune a dinţilor tăi, din cauza presiunii puse pe dantură şi a scrâşnitului repetat, ambele traume dentare clare.

„Mişcarea de frecare poate fi faţă-spate sau în lateral, aşadar cei mai afectaţi de bruxism vor fi dinţii din faţă şi măselele. De la fracturi dentare putem ajunge la fracturi ale coroanelor, la o mobilitate anormală a dinţilor afectaţi de traumă şi la o resorbţie osoasă. Acest reflex involuntar poate apărea oricând, şi pe timpul nopţii, şi pe timpul zilei.”, explică doctorul Raluca Chivu.

Lista problemelor cauzate de bruxism continuă cu îngălbenirea dinţilor, cu slăbirea lor, cu agravarea bolii parodontale şi chiar cu apariţia unor dureri de cap, dureri faciale şi de urechi, cărora într-o primă fază nu le găseşti nicio explicaţie.

Factori care cresc riscul de apariţie a bruxismului

De principiu, bruxismul afectează micii pacienţi, până la vârsta adolescenţei, însă şi adulţii se pot confrunta cu ea. Dacă eşti tot timpul stresat sau suferi de anxietate, bruxismul poate apărea ca o consecinţă a acestora. Totodată, dacă eşti o fire hiperactivă sau chiar agresivă, află că poţi suferi de bruxism.

Dr. Raluca Chivu, medic implantolog: „Există şi o predispoziţie genetică pentru bruxism. Afecţiunea poate apărea şi în momentul unor probleme de erupţie a dinţilor, iar riscul său creşte chiar şi în cazul consumului excesiv de cafeină şi de alcool, dar şi în cazul unor medicamente cum ar fi antidepresivele. Bruxismul poate varia ca grad de severitate.”

Să ştii că şi atunci când te confrunţi cu dinţi nealiniaţi te poţi confrunta cu această afecţiune: dantura strâmbă duce la o presiune inegală pe dinţi, ceea ce favorizează apariţia acestei boli.

Ce este gutiera de bruxism şi cum te ajută?

Pentru că bruxismul nu trece de la sine, este deosebit de important să monitorizezi puţin situaţia: şi tu te confrunţi cu aşa ceva? Încearcă să analizezi momentele din timpul zilei în care îţi scrâşneşti dinţii. Pe timpul nopţii, îţi poţi ruga partenerul să îţi transmită, în cazul în care sesizează zgomotul de scrâşnire a danturii.

Dr. Raluca Chivu, medic implantolog: „Recomandăm pacienţilor să se prezinte la control la medicul stomatolog, pentru că doar în cazul unei verificări de rutină putem diagnostica problema. Vom evalua evoluţia danturii, mai ales a smalţului şi starea rădăcinii dinţilor, ulterior vom decide dacă este nevoie de un tratament clar.”

Probabil cea mai populară soluţie este gutiera. Purtarea ei împiedică lezarea danturii din cauza bruxismului, deci va limita consecinţele ei, chiar dacă nu va trata propriu-zis problema. Vorbim despre un dispozitiv din plastic, transparent şi confortabil, care se va mula perfect pe dinţii tăi şi care este similar, ca aspect, cu gutierele folosite la albirea la domiciliu sau cu cele de contenţie.

Dr. Raluca Chivu, medic implantolog: „Gutiera va fi plasată, de la caz la caz, pe dinţii de jos sau pe cei de sus, dar niciodată pe ambele arcade. Purtarea lor se realizează mai ales pe timpul nopţii şi poate dura de la câteva săptămâni, la aproape un an, în funcţie de severitatea cazului, până în clipa în care articulaţia şi musculatura sunt relaxate. Aşteptăm pacienţii lunar la control, pentru a monitoriza procesul.”

Procesul nu va fi însă unul supărător: de abia dacă vei simţi că porţi ceva pe dinţi, mai ales că nu te va incomoda deloc, nici la vorbit, şi cu atât mai puţin în procesul de respiraţie. Ce vei sesiza? O reducere a durerilor musculare, dinţi şi gingii mai protejate, precum şi o reglare a contactului dintre dinţi, la închiderea maxilarului. Dispozitivele trebuie făcute la comandă prin intermediul unui tehnician dentar, şi nu cumpărate ca atare, pentru a fi sigur că ele se vor potrivi perfect danturii tale!  Durata de viaţă a gutierei depinde şi de grija pe care i-o acorzi: ea trebuie spalată şi igienizată înainte şi după fiecare purtare.

Dr. Raluca Chivu, medic implantolog: „Este foarte posibil ca unii pacienţi să aibă nevoie de anumite strategii de relaxare, precum respiraţia profundă, yoga, ajutor specializat din partea unui psiholog, renunţarea la anumite lucruri care provoacă stres, pentru a reuşit să învingă bruxismul. În cazul în care problema este un efect al unei danturi nealiniate, recomandăm urmarea unui tratament ortodontic, precum şi alte intervenţii stomatologice specifice care pot corecta problemele dentare depistate.”

*Acest articol este STRICT informativ! Pentru date suplimentare şi soluţii personalizate, adresează-te unui specialist!*

Detalii despre doctorul Raluca Chivu şi clinicile Orizont Dental Clinique găsiţi în mediul online: 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0