O decizie a coaliţiei de guvernare privind comasarea alegerilor va creşte pericolul acaparării scenei politice de către partide extremiste, au avertiz
O decizie a coaliţiei de guvernare privind comasarea alegerilor va creşte pericolul acaparării scenei politice de către partide extremiste, au avertizat miercuri deputata Oana Cambera, vicepreşedinta partidului REPER şi deputatul Andrei Lupu.
„Comasarea alegerilor este o idee proastă care ne va costa pe toţi. Iniţiativele personale ale lui Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor da peste cap întreaga arhitectură politică din România şi în loc să ne îndepărteze de pericolul extremist, ne va duce mai aproape de marginea prăpastiei”, a afirmat deputata REPER, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit acesteia, „PSD şi PNL au pierdut deja sprijinul alegătorilor, iar acest lucru se va vedea la vot”.
Remarcând „lipsa de responsabilitate pentru situaţia economică actuală”, Oana Cambera a adăugat că niciunul dintre partidele aflate la guvernare nu îşi va asuma eşecul anticipat al comasării alegerilor.
„Românii nu au votat 4 ani şi sunt pregătiţi să voteze oricât şi oricând este necesar în 2024. Nu i-am văzut pe liderii PSD şi PNL să se preocupe de faptul că românii nu au mai avut parte de un scrutin democratic din 2020 până acum, dar sunt îngrijoraţi că s-ar plictisi dacă ar vota de 4 ori într-un an”, a arătat vicepreşedinta REPER.
Şi deputatul Andrei Lupu avertizează asupra creşterii pericolului extremist pe scena politică.
„Dincolo de faptul că decizia coaliţiei va creşte pericolul acaparării scenei politice de către partide extremiste, ea este şi profund neconstituţională. Prin Decizia nr. 51 din 2012, Curtea Constituţională a stabilit deja că desfăşurarea simultană a mai multor alegeri afectează dreptul fundamental de vot. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Comisia de la Veneţia cu mai multe ocazii. Nu în ultimul rând, o astfel de decizie a Guvernului încalcă procedurile parlamentare, pe rolul Senatului existând deja o iniţiativă REPER prin care sunt interzise organizarea simultană a mai multor tipuri de alegeri, cât şi devansarea alegerilor locale”, a transmis deputatul REPER.
Liderii coaliţiei de guvernare PSD – PNL, preşedinţii Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, vor anunţa, miercuri, la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an, după ce, în cursul aceleiaşi zile, vor avea loc şedinţe separate ale celor două partide pentru a aproba strategia, au anunţat reprezentanţii PNL şi PSD, Rareş Bogdan şi Mihai Tudose.
O şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema stabilirii calendarului alegerilor şi a unei eventuale comasări a avut loc, miercuri dimineaţă, la Palatul Victoria.
„Ne-am întâlnit, am avut o discuţie foarte serioasă, aprofundată, începând cu ora 8,00, şi am convenit cu toţii să mergem în faţa partidelor noastre pentru a discuta atât principiile, cât şi un proiect important, dar cu siguranţă veţi afla lucruri pe parcursul zilei de astăzi”, a precizat liberalul Rareş Bogdan.
Social-democratul Mihai Tudose a afirmat că, potrivit unei cercetări sociologice, 60% dintre români îşi doresc comasarea alegerilor, fără să facă însă mai multe precizări pe acest subiect.
COMMENTS