Întâlnită în toate bucătăriile lumii, sarea este cea care dă gust preparatelor. La propriu! Inclusiv prăjiturile au nevoie de un strop de sare, pentru
Întâlnită în toate bucătăriile lumii, sarea este cea care dă gust preparatelor. La propriu! Inclusiv prăjiturile au nevoie de un strop de sare, pentru ca al lor gust dulce să fie accentuat. Știați însă că și organismul nostru conține sare? Ea este vitală pentru însăși sănătatea noastră și are roluri mai importante decât v-ați aștepta. Terapeutul Carmen Barcan ne dezvăluie câtă cantitate de sare putem consuma zilnic pentru ca totul să funcționeze la parametri normali, dar și ce se întâmplă atunci când exagerăm: „Sarea este foarte utilă pentru sănătatea noastră, dar la fel de mult o poate afecta atunci când este în exces. Cuvântul „CUMPĂTARE” este cel mai potrivit când vine vorba de pregătirea alimentelor.”
SAREA, BENEFICIILE CONSUMULUI CU LIMITE
Salate, rulade, o simplă friptură, ciorbe, supe, iar lista poate continua la nesfârșit. În toate este nevoie de un pic de sare, pentru că ea scoate din anonimat orice preparat, spun bucătarii. Ouăle, de pildă, se gătesc mai repede dacă sunt sărate cum trebuie, fasolea trebuie să stea în apă cu sare ca fie făcută ca la carte, iar carnea sărată de la începutul, și nu la finalul preparării, are gust mai bun!
Rolul acestei substanțe cristinale însă depășește granițele bucătăriei noastre. Este deosebit de importantă și în sănătate datorită celor două elemente-cheie din care este formată: sodiu și clor. Sodiul este însă cel mai important. Fără el, viața nu ar posibilă, ne spune Carmen Barcan, căci este necesar pentru funcționarea adecvată a sistemului muscular și nervos.
Tot terapeutul atrage atenția asupra unui aspect important, de care trebuie să ținem cont următoarea dată când ne îndreptăm spre raionul cu condimente: „Din păcate ceea ce denumim noi astăzi „sare” este de fapt sare industrială super rafinată. Sarea în stare naturală, nerafinată, spre deosebire de cea rafinată, pe lângă clorura de sodiu, conţine uneori şi potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan, cupru, crom, aur, argint, oxigen, sulf etc. E timpul să conştientizăm diferenţa dintre cele două categorii de sare şi anume sarea rafinată, albă, aditivată, periculoasă şi sarea naturală nerafinată extrem de benefică sănătăţii- bineînţeles, consumată în cantităţi moderate.”
Astfel, sare este răspunzătoare de transmisia mai ușoară a impulsurilor nervoase, de contracțiile musculare, de balansul perfect în ceea ce privește fluidele în corp. Poate fi și un medicament, în caz de nevoie: dacă nu aveți poftă de mâncare, o puteți adăuga, în cantități mici, în paharul cu apă. Nu demult, sarea se folosea și pe post de conservant, dar și ca leac pentru diverse afecțiuni.
PREDISPUȘI SĂ CONSUMĂM MAI MULTĂ SARE DECÂT ESTE CAZUL. CÂND DEVINE „MULT”… „PREA MULT”?
Doar că, în cele mai multe cazuri, necesarul de sare nu vine din produsele pe care ni le preparăm singuri, acasă. Ci din cele cumpărate. Alimentele procesate, spun specialiștii, sunt răspunzătoare de 75% din sarea pe care obișnuim să o consumăm zilnic. De aceea, pentru fiecare dintre noi devine dificil să controleze câtă sare ajunge în dietă. Este, prin urmare, mult mai simplu să o consumăm excesiv, decât în cantități insuficiente, și asta pentru că se ascunde în orice: inclusiv în porția de cereale sau în gustarea formată din biscuiți dulci.
Printre alimentele cu cel mai mare conținut de sare se numără: ketchup-ul, sosul de soia, maioneza, chips-urile, alunele, pâinea, carnea afumată, conservele sau murăturile și mezelurile.
DEPENDENȚA DE SARE ÎȘI SPUNE ÎNTOTDEAUNA CUVÂNTUL
Nu este de mirare că astăzi, mulți oameni s-au învățat să consume preparatele cu o cantitate de sare mai mare decât ar fi necesar și asta pentru că nu își mai pot ține sub control pofta pentru alimente cât mai sărate. Stresul, depresia, anxietatea ne pot duce și ele la un consum excesiv de sare. Dependența este recunoscută de oamenii de știință. Ce este de făcut pentru a controla această pornire?
„Sarea maschează aromele naturale ale alimentelor. De cele mai multe ori când consumăm un preparat, simțim mai întâi sarea, apoi aroma celorlalte ingrediente. Nu, nu este corect preparată această mâncare! Pentru a elimina această deprindere înlocuiţi sarea cu mirodenii naturale.”- Carmen Barcan, terapeut
În plus, alimentele conțin în mod natural sare în cantitate suficientă, astfel încât să asigure necesarul zilnic, fără a fi nevoie ca dumneavoastră să adăugați și în plus. Altfel, riscați să depășiți chiar și de patru ori necesarul zilnic.
CONSUMUL EXCESIV DE SARE NE POATE ÎMBOLNĂVI!
Ce se întâmplă atunci? Corpul ne dă semnale că i-am oferit mai multă sare decât avea nevoie. Retenția de apă este un prim semn în acest sens: mâinile și picioarele încep să se umfle, aveți migrene, dureri ale articulațiilor și dificultăți de respirație.
De asemenea, efectul nociv al sării se traduce și prin îngreunarea procesului de vindecare a bolilor, favorizarea depunerii kilogramelor, împiedicarea absorbiției de calciu sau hipertensiune. Toate sunt afecțiuni care au nevoie de atenția medicilor!
Recunoscută pentru regimurile alimentare personalizate și eficiente, dar și pentru că a devenit un excelent psiholog de suflete, Carmen Barcan este ajutorul de care aveți nevoie atunci când simțiți că nu mai faceți față kilogramelor în plus ori, pur și simplu, atunci când nu mai aveți impulsul necesar să alegeți calea alimentelor sănătoase.
În iulie 2021, Carmen Barcan a fost distinsă cu al doilea trofeu internațional din carieră, pentru „Cel mai bun program de slăbit și cel mai bun concept de beauty”, la cea de-a doua gală mondială I Success Awards, care a avut loc la Cannes!
Pe Carmen Barcan o găsiţi pe reţelele de socializare!Facebook: @Carmen Barcan Instagram: @Carmen_Barcan.ro
COMMENTS