Cum arată o zi din viața lui Onur Osman

Cum arată o zi din viața lui Onur Osman

Câți bani au românii? Aceasta este o întrebare la care putem răspunde doar dacă ne uităm la industriile luxului pe care le gestionează unii dintre oamenii care trăiesc cu adevărat vieți de vis.

În România există mii de milionari, pe care rareori avem ocazia să îi întâlnim, pentru că cei mai mulți dintre ei sunt persoane care nu stau în raza media, decât atunci când apar la evenimente publice. Cei mai mulți dintre românii bogați se ascund în mulțime, astfel că de multe ori nu îi vom recunoaște dacă îi întâlnim la mall.

Dintre reprezentanții generațiilor tinere care activează în industriile de lux din România, am avut plăcerea să fim alături de Onur Osman, designerul care a reușit să creeze un imperiu al luxului prin activitatea sa internațională. Dacă te întrebi și tu cu ce este diferită ziua unui om bogat față de ziua unui om obișnuit, îți vom prezenta cum arată o zi obișnuită pentru designerul excentric, creatorul petrecerilor exclusiviste de lux și geniul din spatele podiumurilor de modă haute-couture semnat Onur Osman.

Dimineața lui Onur începe cu o cafea tare și un update pe social media, unde designerul citește presa internațională, în sera de plante exotice a casei lui din București. După ora 10:00, șoferul îl aduce în showroom-ul din Calea Victoriei, unde designerul este așteptat de asistenți. Aici este informat privind activitățile săptămânii și evenimentele la care trebuie să ia parte, dat fiind că programul lui în România este destul de strâns. Aproape în fiecare zi în care este la atelier sunt programați 3-4 clienți VIP, care sunt primiți în holul atelierului cu un pahar clasic de vin spumant alb Bottega Venetta.

Asistenții lui Onur au grijă ca în fiecare din cele șapte camere ale atelierului să fie mereu flori proaspete, indiferent că designerul se află în țară sau nu, iar aromele fine ale parfumurilor ne-au însoțit și pe noi prin turul realizat de doamna Ana, asistenta personală a omului de afaceri, în lumea creatorului de modă. În biroul designerului sunt realizate schițele colecțiilor viitoare de la prezentările FashionWeek, pe care le preiau șefii de producție. În sala de consiliu au loc întâlnirile pentru planificarea evenimentelor fashion și petrecerilor tematice. Iar în  atelierul de creație au loc interviurile sau evenimentele VIP.

Printre tablouri, obiecte de artă din colecții limitate, semnate de designeri vechi și moderni, Onur Osman este mastermind-ull mai multor afaceri de lux, care funcționează ca un angrenaj perfect datorită staff-ului excepțional pregătit. Am avut deosebita plăcere să constatăm că fiecare membru al echipei designerului este specialist pe domeniul lui, primind direcții clare de la omul de afaceri în doar câteva minute, fiecare echipă știind să se descurce singură pe baza acestor indicații. Asistenții personali și managerii se ocupau în birourile lor, alături de echipele lor de social-media, de contracte, de filmări, de clienții VIP sau de călătoriile viitoare sau de contractele designerului.

La întrebarea ce program are, Onur Osman a zâmbit larg și ne-a spus că el lucrează oricât de mult este necesar pentru fiecare proiect, amintindu-ne că orice owner de business de succes știe că trebuie să nu aibă ceas atunci când are de lucru, însă pentru că a organizat foarte bine activitatea lui în mai multe țări, această organizare profesionistă îi permite mereu două concedii generoase în fiecare lună.

COMMENTS

DISQUS: 0