Pe ce cheltuie Onur Osman banii din fashion

Pe ce cheltuie Onur Osman banii din fashion

Regele luxului Onur Osman reprezintă generația nouă a antreprenorilor români cu amplă recunoaștere internațională, fiind un personaj media care ne sur

Regele luxului Onur Osman reprezintă generația nouă a antreprenorilor români cu amplă recunoaștere internațională, fiind un personaj media care ne surprinde deseori.

Deși este fashion designer și are colecții impresionante de haine și de bijuterii foarte scumpe, acesta nu este deloc ahtiat după imaginea brandurilor de lux sau după noile itemuri must-have. De fapt, Onur Osman a numit de mai multe ori “fițe” tendințele unor pseudo-vedete de a-și afișa câte o achiziție de brand pe toate canalele, designerul afirmând cu fermitate că doar un om sărac (financiar sau în cultură generală) va face spectacol dintr-o haină sau dintr-un accesoriu.

Haine scumpe și lifestyle

Onur Osman nu iartă aparițiile demonstrative de accesorii sau haine de lux ale unor personalități, fiind un partizan al vieții normale, liniștite, neostentative al celui care are mai mult decât cei din jurul lui. Omul de afaceri a indicat în multe interviuri spre celebrități internaționale sau oameni de succes care au haine sau accesorii de brand, cu valori exagerat de mari, dar care nu apar în prim planul media decât ca excepții.

Tânărul creator a primit în ultimii ani titlul de “Cel mai mare designer român”, fiind o voce importantă în media și în mediul de afaceri. Din această poziție el trage un semnal de alarmă asupra confuziei dintre omul care își cumpără un obiect pe care îl afișează pentru a demonstra stilul de viață de lux pe care îl pretinde și omul care își permite foarte ușor sute sau mii de astfel de obiecte și tocmai de aceea nu simte nevoia să se laude cu ele și nici nu dorește să le afișeze ostentativ fără niciun sens.

Hainele de brand și accesoriile de lux nu ar trebui să fie elemente ale unor spectacole demonstrative, Onur Osman clasificând aceste circuri drept lipsă de empatie. În schimb, designerul consideră că un om cu adevărat bogat (și în interior și în exterior) își permite un lifestyle de lux care include branduri, bijuterii, dar și o mulțime de alte elemente care împreună fac viața mai frumoasă.

Călătoriile te fac un om mai bogat

La întrebarea cum ar trebui să arate viața unui om bogat, Onur Osman ne-a explicat că pentru el o viață bogată este mai puțin legată de obiectele de jurul tău, deși acestea au un rol important în viața fiecăruia, însă o viață bogată înseamnă mai ales mai multe experiențe. Cu alte cuvinte ești cu atât mai bogat cu cât aduni mai multe experiențe, cu cât îți permiți mai multe trăiri.

Onur Osman consideră că bogăția adevărată a unui om este reprezentată de călătoriile sale și de experiențele pe care le-a parcurs odată cu ele. „Călătoriile te fac un om mai bogat” a afirmat recent designerul excentric. Fanii creatorului știu deja că Onur Osman călătorește extrem de mult, în ultimii perioadă având peste 20 de vacanțe în fiecare an. Probabil în aceste vacanțe sunt investiți mulți dintre banii săi din fashion.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0