UE a lansat misiunea de protecție a traficului marin prin Marea Roșie

UE a lansat misiunea de protecție a traficului marin prin Marea Roșie

Uniunea Europeană şi-a lansat luni misiunea de protecție a traficului maritim în Marea Roşie, perturbat de atacurile rebelilor houthi din Yemen, anunț

Uniunea Europeană şi-a lansat luni misiunea de protecție a traficului maritim în Marea Roşie, perturbat de atacurile rebelilor houthi din Yemen, anunță agerpres.ro

Mai multe ţări, printre care Belgia, Italia, Germania sau Franţa, şi-au exprimat intenţia de a participa la această misiune intitulată „Aspides” („scut” în greaca veche). Spania a indicat că nu va lua parte la această misiune.

„Europa va asigura libertatea de navigare în Marea Roşie, în coordonare cu partenerii noştri internaţionali”, a scris Von der Leyen pe reţeaua X.

Această misiune a fost lansată oficial de miniştrii de externe din UE, reuniţi luni la Bruxelles în Consiliul Afaceri Externe.

„Tocmai am aprobat lansarea operaţiunii militare navale Aspides, unde Italia va avea comandamentul forţelor”, a confirmat ministrul de externe italian Antonio Tajani.

Misiunea, care ar urma să devină deplin operațională în câteva săptămâni, este prevăzută să dureze un an, mandat care poate fi reînnoit.

Fregata germană „Hessen” a plecat pe 8 februarie către Marea Roşie, cu un echipaj de circa 240 de persoane. Ea va fi în stare de alertă permanentă şi va putea răspunde la eventuale atacuri cu rachete sau drone.

Belgia va contribui cu fregata „Marie-Louise”, iar Franţa s-a declarat pregătită să pună la dispoziţia misiunii Aspides una dintre fregatele sale deja prezente în Marea Roşie.

Grecia va asigura comandamentul general al acestei misiuni, iar Italia comandamentul operaţional pe mare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0